Audio
Clasificación
Informantes
Recopiladores
Notas
Notas de Alexandra Chereches:
Aparte de ser una gran conocedora de la lírica popular, Rafila Moldovan actuaba como socăciţa (cocinera que simbólicamente lleva una gallina adornada) durante los banquetes nupciales y entonaba canciones satíricas cuando presentaba el ave. Además de los elementos burlescos típicos de estas composiciones, se puede apreciar el talento improvisador de muchas mujeres a la hora de añadir datos sobre la vida en el campo y en la ciudad: aunque se tratara de un mero pasaje humorístico, el hecho de mencionar la compra de un coche con el dinero pagado por la gallina tenía, sobre todo durante la época comunista, un significado social profundo: “mni-oi cumpăra maşînă / să nu me umblu p’in tină” (“me compraré un coche / para dejar de andar por el barro”).
Bibliografía
Jarník, Ion Urban, Bârseanu, Andrei (1895). Doine şi strigături din Ardeal [Doinas y cantos de boda satíricos de Ardeal], Braşov: Editura Librăriei Ciurcu.
Marian, Simion Florea (2015) [1890]. Nunta la români: studiu istorico-etnografic comparativ [La boda entre los rumanos: estudio histórico, etnográfico y comparativo], Bucarest: Saeculum.
Transcripción
—¿Existía la costumbre de llevar la gallina?
—¡Hombre…! [risas]. ¡La de veces que la llevé y canté! ¡Sí!
—¿Usted cantó con la gallina?
—¡Sí! Según sea el novio, el padrino… es así como compones [los versos]…
—¿Me explica cómo se preparaba la gallina? ¿Como una especie de novia?
—Pues yo tengo todavía hoy una allí, en el porche, pero le he quitado los adornos porque se empezó a oxidar, porque le puse imperdibles… Pues se preparaba así, con… un cigarro en el pico, con flores alrededor.
—¿Qué versos recuerda?
—¡Dios mío! ¡Es que ni me caben en la cabeza la cantidad de versos!
Querido padrino del novio,
escucha lo que te voy a decir:
te he preparado una gallina
para que te la cenes esta noche.
Y, al comienzo:
Ven aquí, músico,
vamos donde está el padrino,
vamos despacito
porque no le llevamos un gallito.
Pues, así, versos burlescos…:
Que vivas muchos años, padrino,
para que me pagues la gallina,
porque, si no me la pagas,
que sepas que te engañaré.
Le diré a la madrina
que anoche te vi con una,
caminando por un ancho valle,
con una con la boca torcida.
Estaba coja de una pierna
y ciega de un ojo.
Cuando vino de regreso,
estaba ciega de ambos ojos
¡y en vez de caminar más rápido
no se podía tener en pie!
Pues así, para reírse de la gente… Luego, te respondían con versos, te pagaban la gallina…:
No aceptes tan deprisa la gallina
que me he dado cuenta de que no vale un duro.
La vi desde la puerta:
lleva muerta tres días.
Y, pues… luego, decían que:
Que pagues a buen precio la gallina
si te encuentras conmigo.
Con el dinero del padrino
me iré a la ciudad
a comprarme un helicóptero
y volaré hasta el cielo.
Con el dinero de la boda,
me reiré de todos vosotros.
O:
Me compraré un coche
para dejar de andar por el barro.
***
Ven, padrino, y acéptala
porque la gallina pesa mucho,
porque si no me la pagas,
me burlaré otra vez
y le diré a la madrina
que te vi con una,
te vi detrás del pozo:
besabas a una vieja.
Te vi por una grieta:
no tenía ni un diente en la boca.
¶
—Era obiceiu’ cu găina?
—Oi! [râde]. Numa’ io câte am ciuit! Da!
—Dumneavoastră aţi cântat la gaină?
—Da! După cum îi mnirile, dup cum îi nănaşu’, aşa trebe…
—Îmi explicaţi cum se pregatea găina? Se facea ca un fel de mireasă?
—Dapăi am io una acol ni, în verandă, dapăi am despodobit-o că tăt o-nseput să să ruginească, c-am prins-o cu ase de gămălie… Da, păi să pregăté aşa cu… ţîgară, cu flori de-a róta.
—Ce versuri vă amintiţi?
—Vai de mine! Că nisi nu-mi încap în creier amu cate sînt!
Nunu mare, dragu’ mneu,
ascultă se-oi zîse eu,
că ţ-am pregătit găină
să mînsi în iasar de sină.
Păi, prima dată:
Hai, încóse, seteraş,
să merem pân’ la nănaş,
să merem însetinel,
că nu-i dusem cocoşăl.
Şî aşa, tăt de-a batjocura…
Nănaşule, să trăieşti,
găina să mni-o plăteşti,
că dacă nu mni-o plăteşti,
să ştii că te păcălesc.
Că io-i spui la nănaşa
că te-am vazut cu una,
cum meréi pe o vale lungă
cu una cu gura strâmbă.
Era ştiopă de un pcior
şî oarbă de un ocişor.
Când o vinit înapoi
era oarbă de-amândoi,
în loc să meargă mai tare,
nu me puté sta-n pcióre!
Aşa, de-a bătaia jocului… Apăi să ciuié-napoi, îi plăté găina…
Nu lua găina-n grabă
c-am văzut că nu-i de treabă.
C-am văzut-o di la pórtă,
de tri zîle era mórtă.
No, dupaia… zîsé că:
Să plăteşti găina bine
dacă te-ntâlneşti cu mine.
Cu banii di la nănaş
am să mă duc la oraş,
să-mi cumpăr elicopter
şî să zbor până la ser,
cu banii di la ospăţ
şî să râd de voi de tăţi.
Sau:
Mni-oi cumpăra maşînă
să nu me umblu p’in tină.
Hai, nănaşule ş-o ié
că găina-i tare gré,
că dacă nu mni-o plăteşti
iar ai să te păcăleşti,
că io-i spui la nănaşa
cum te-am văzut cu una,
te-am văzut după fântână:
te sărutai c-o bătrână.
Te-am văzut pe-o crepătură:
n-avé nision dinte-n gură.
Bibliografía
Jarník, Ion Urban, Bârseanu, Andrei (1895). Doine şi strigături din Ardeal [Doinas y cantos de boda satíricos de Ardeal], Braşov: Editura Librăriei Ciurcu.
Marian, Simion Florea (2015) [1890]. Nunta la români: studiu istorico-etnografic comparativ [La boda entre los rumanos: estudio histórico, etnográfico y comparativo], Bucarest: Saeculum.
